A fost epoca vitezei, este încă epoca internetului, dar cu siguranță începe și cea a energiei. Desigur, societatea a avut nevoie și până acum de combustibili și de electricitate, dar necesarul crește puternic, odată cu dezvoltarea și rafinarea proceselor pe care le folosim pentru a supraviețui, a trăi confortabil și a ne dezvolta. În ultimii ani, dialogul global se poartă pe tema energiei regenerabile.
Luând toate acestea în calcul, a venit momentul ca sectorul energetic să-și regândească misiunea și obiectivele, înglobând noile ținte, de orientare către surse disponibile pe termen lung și de protecție a mediului. În România, sectorul de petrol și gaze investește tot mai mult în inovare și dezvoltarea unor noi tehnologii, care să permită furnizarea sigură de energie către companii și populație, cu respectarea noilor standarde.
Gaz de România devine Viitorul Energiei
În acest context al accelerării tranziției energetice, proiectul Gaz de România a devenit Viitorul Energiei. Aceasta nouă identitate reflectă direcția către care ne îndreptăm și care urmează să fie adusă la cunoștința publicului, în detaliu, prin această nouă etapă a proiectului.
Ca toate lucrurile bune, și Viitorul Energiei a început cu o petrecere
Imagine de la Gală
Da, pentru că tranziția energetică aduce laolaltă companii, mediul academic, autorități, specialiști, mass media pentru a stabili liniile de dezvoltare, a le pune în practică și a le face cunoscute, pentru implicarea publicului larg. De aceea, lansarea noii identități a avut loc în cadrul Galei Gaz de România, în prezența celor care doresc să contribuie la acțiunile noastre de educare și de promovare, pentru o notorietate cât mai crescută a tehnologiilor și pentru o atitudine cât mai favorabilă în ceea ce privește transformările necesare.
Pe data de 22 noiembrie, reprezentanții sectorului energetic, dar și ai unor domenii cointeresate și implicate în tranziție, au fost martorii acestei transformări, confirmând prin prezența lor relevanța demersului nostru.
Ce presupune tranziția energetică?
România s-a angajat să atingă o reducere cu 95% a emisiilor de dioxid de carbon până în 2050. Pentru aceasta, sunt necesare schimbări ale tehnologiilor, materialelor utilizate, un proces intens de decarbonare. De exemplu, este necesar să dezvoltăm capacități de producție a hidrogenului, dar și infrastructură pentru utilizarea sa. Un alt exemplu este decarbonarea unor sectoare cu emisii intensive – ciment, industrie metalurgică etc. – prin dezvoltarea tehnologiilor CCS (captarea, transportul și stocarea dioxidului de carbonul).
Dincolo de aceste schimbări la nivelul tehnologiei, este necesară o înnoire a mentalităților. Este necesar să explicăm concetățenilor beneficiile tranziției: un mediu mai curat, dar și energie accesibilă și suficientă. De asemenea, este posibil să fim martorii unor reconfigurări importante, de exemplu unele zone își pot schimba profilul economic prin transformarea în green hydrogen valley, fapt ce va cere și recalificarea forței de muncă, iar alte zone ar putea deveni gazdele unor „ferme” fotovoltaice sau eoliene.
Cei 10 piloni ai Viitorului Energiei
Am identificat tehnologiile ce vor susține tranziția energetică românească și cărora trebuie să le creăm premise de dezvoltare continuă. Acestea reprezintă și primii 8 piloni ai proiectului Viitorului Energiei:
- Energie geotermală
- CCS (captarea și stocarea carbonului)
- Energia nucleară
- Hidrogenul
- Energia eoliană offshore
- Energia solară
- Biocombustibilii
- Gazele naturale
- Hidro
- Hidrocarburi (petrol & cărbune)
Ne propunem să evidențiem acești piloni, companiile care îi dezvoltă, oamenii fără de care tranziția energetică nu ar fi posibilă. FPPG va continua să susțină dialogul și demersurile de informare, atât la nivelul specialiștilor, cât și al publicului larg. Tranziția energetică reprezintă o schimbare de mare anvengură, ce poate deveni o reușită doar dacă vom contribui cu toții. Ne propunem să contribuim la crearea acestei sinergii și să facilităm în continuare atingerea obiectivelor pe care România și sectorul energetic le au, pentru prosperitatea întregii societăți.
Vă invităm pe viitorulenergiei.ro pentru mai multe informații despre cum se desfășoară tranziția energetică, factorii implicați și exemple de succes.