Sunt discuţii cruciale despre tranziția la energie verde și sustenabilă la Transylvania Green Energy Forum, care are loc la Cluj-Napoca. La conferinţă participă factori de decizie, experți și lideri din industrie. Este a doua zi a forumului organizat in parteneriat cu Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG).
„Suntem în a doua zi a evenimentului, iar proiectul pe care îl avem noi în mijlocul federaţiei în acest moment se numeşte Viitorul Energiei. Ei bine, viitorul energiei presupune să explicăm cum funcţionează toate tipurile de tehnologii, inclusiv cele consacrate precum gazul, dar şi noile tehnologii unde avem nevoie de inovaţie, unde avem nevoie de o susţinere mai amplă din partea autorităţilor şi asta se întâmplă şi astăzi. Vom discuta despre zece piloni ai energiei pe care i-am identificat noi ca şi federaţie, tehnologii, unele mai vechi, care au început să fie uşor-uşor implementate, dar altele care sunt încă necunoscute. Asta ne propunem să facem astăzi: să aducem cât mai multă cunoaştere publicului pentru a putea vedea care este direcţia”, a declarat Raluca Covrig, director de afaceri publice FPPG.
Totodată, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă a dezvăluit că tranziţia către energia verde se poate face, însă în anumite condiţii ce trebuie respectate.
„Există o oarecare a statului, o oarecare implicare. De fapt, şi la nivelul comunităţilor locale, ieri, am văzut că au fost destul de multe figuri proeminente ale reprezentanţilor locali, aici, la această conferinţă. De aici şi interesul faţă de ceea ce înseamnă viitorul energiei, pentru că vedem cu toţii că suntem într-o continuă schimbare, energia nu poate să nu intre într-o astfel de etapă de schimbare. Este foarte important ca ceea ce facem să facem pe nişte baze foarte bune, să construim durabil în adevăratul sens al cuvântului şi nu neapărat în sensul în care se foloseşte în ultima vreme, adică solid. În acelaşi timp trebuie să înţelegem că noile tehnologii trebuie să fie susţinute şi întotdeauna ca să susţii noile tehnologii trebuie să mergi în paralel o perioadă mai scurtă sau mai lungă cu ceea ce este deja consacrat, atât din punct de vedere economic, pentru ca să poată aceste tehnologii să pătrundă, cât şi din punct de vedere al securităţii şi siguranţei. Pentru că nimic nu se naşte peste noapte, totul se construieşte în timp, iar pentru a face treaba asta e nevoie de o tranziţie care se poate face dacă este gândită bine, dacă este gândită corect, dacă nu ne luăm după lozinci şi clişee şi mergem pe nişte elemente inginereşti cu baze solide în zona economică şi cea comercială”, a precizat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă şi expert FPPG.
sursa: Antena 3 CNN