Timp de peste 166 de ani, industria de petrol și gaze a contribuit consistent la aeconomia românească, prin taxele plătite, susținerea locurilor de muncă și investițiile realizate. Contribuția rămâne importantă și în prezent, după cum o arată studiul realizat de Consilium Policy Advisors Group (CPAG) și FPPG, intitulat CONTRIBUȚIA INDUSTRIEI DE PETROL ȘI GAZE LA ECONOMIA ROMÂNEASCĂ. Ajuns la ediția a 2-a, acest studiu este grăitor pentru dimensiunile participării la prosperitatea națională a acestui sector. Industria de petrol și gaze este un domeniu strategic pentru țara noastră, mai ales în situația prezentă, în care agresiunea rusească asupra Ucrainei continuă, iar Rusia și-a pierdut statutul de furnizor de gaze naturale, atât pentru România, cât și pentru o bună parte din Europa. De asemenea, industria gazelor naturale reprezintă un vector pentru tranziția energetică a României, de aceea evoluția economiei românești are de câștigat din activitatea intensă din domeniul gazelor naturale.
Acest studiu se referă la datele din prima jumătate a anului 2022, perioadă în care piața a fost marcată de o creștere puternică a prețului la gaze naturale, dar și de o scădere a producției naționale de gaze naturale.
Studiul continuă structura și abordarea primei ediții, analizând impactul asupra bugetului – prin diversele taxe plătite- , dar și asupra locurilor de muncă sau a zonei de investiții.
Capitolul „Contribuția sectorului de petrol și gaze la bugetul general consolidat”
Primul capitol al studiului prezintă contribuțiile fiscale totale, dividendele plătite statului, contribuțiile din impozitul de plătit, taxele specifice sectorului, supraimpozitare, redevențe etc., precum și alte cifre relevante, pe care vă invităm să le aflați citind studiul.
Sumele direcționate către buget, în diverse forme, ajută Guvernul să-și implementeze proiectele în desfășurare, să susțină plafoanele implementate de prețuri la energie, să finanțeze sectoare precum educația, sănătatea, pensii, protecție socială etc., precum și să mențină deficitul bugetar.
Contribuțiile fiscale totale, incluzând dividendele plătite statului, au crescut cu 29% în 2021 față de 2020, până la 29,8 miliarde lei. În prima jumătate a anului 2022, impactul bugetar a fost ridicat, sectorul contribuind la bugetul general consolidat cu 21,5 miliarde lei, aproape aceeași sumă cu care a contribuit în tot anul 2020.
Sumele reprezentând impozitul pe profit plătite de către sectorul de petrol și gaze au crescut într-un ritm accelerat, de la 0,6 miliarde lei în 2020 la 0,9 miliarde lei în 2021 și 1,3 miliarde lei în prima jumătate a anului 2022. Pentru întregul an 2022 așteptările sunt ca suma sa fie semnificativ mai mare.
Capitolul „Impactul economic al sectorului de petrol și gaze”
Al doilea capitol este dedicat impactului economic al sectorului de petrol și gaze, cu cifre referitoare la impactul în PIB, pe piața muncii, investiții etc.
Impactul direct a industriei a crescut în prima jumătate a anului 2022, atingând o valoare estimată de 22,9 miliarde lei. În ultimii doi ani, sectorul petrolului și gazelor și-a revenit treptat după minimele atinse în timpul pandemiei, reușind să depășească sectoare cum sunt cele ale Asigurărilor și intermedierilor financiare, Agricultură etc.
Industria de petrol și gaze susține aproximativ 145.000 de locuri de muncă (directe, indirecte și induse), echivalentul a 3% din totalul numărului de angajați din România. Studiul arată că productivitatea angajaților din sectorul petrol și gaze a fost de 1,7 ori mai mare decât productivitatea medie a muncii din România (statistică 2021).
De asemenea, această secțiune din studiu include o prezentare a producțiilor și a situației paradoxale a României, de țară cu importante resurse onshore și offshore, dar marcată de o scădere a producției de gaze naturale. Din 2008 până în 2022, consumul de gaze naturale a scăzut cu o rată anuală de 1,7%.
Capitolul de concluzii subliniază importanța sectorului de petrol și gaze naturale:
„Contribuțiile fiscale totale plătite de sector au crescut vertiginos în prima jumătate a anului 2022, reprezentând echivalentul a 9,7% din veniturile totale ale guvernului. Numai din supraimpozitarea veniturilor suplimentare din vânzările de gaze naturale statul a încasat peste 6,2 miliarde lei în prima jumătate a anului 2022, echivalentul a 2,7% din veniturile totale ale bugetului general consolidat. Aceste sume considerabile au ușurat mult sarcina autorităților de a implementa plafoanele prețurilor la energie precum și alte măsuri de protecție împotriva prețurilor ridicate la energie.”
Industria de petrol și gaze își arată importanța atât în ceea ce privește prezentul economiei, la cotele indicate în studiul CPAG, cât și în ceea ce privește viitorul. Evoluția din 2022 înseamnă un început bun pentru investițiile în noile tehnologii, „care sunt foarte intensive în ceea ce privește capitalul”. Despre importanța cifrelor relevate de studiu și cum îi pot ajuta pe cei interesați să creioneze o perspectivă asupra evoluției în viitoare, în declarația oferită de dl. Cătălin Nițu, Director Executiv FPPG.
Laurian Lungu, macroeconimist, fondator al Consilium Policy Advisors Group, organizația care a realizat studiul, consideră că acest studiu, ajuns la a 2-a ediție, reprezintă un fundament pentru proiecțiile economice din anii viitori, luând în calcul ciclicitatea industriei. De asemenea, dl. Laurian Lungu subliniază beneficiile macroeconomice ale industriei de gaze naturale care, printr-o creștere a producției interne de gaze naturale, ar putea să contribuie la diminuarea deficitului de cont curent.
Vă invităm să parcurgeți acest studiu, ce demonstrează cu prisosință rolul însemnat al industriei de petrol și gaze pentru economia românească. De asemenea, aceste cifre arată și necesitatea ca acest domeniu să se dezvolte: exploatarea resurselor interne vor contribui la stabilitatea energetică a țării, dar și la prosperitatea sa, datorită sumelor importante ce ar putea ajunge la bugetul de stat.