Skip to main content

În contextul creșterii prețului gazelor naturale, rata efectivă de impozitare specifică a producției offshore din România a ajuns la 51% în anul 2021, reprezentând mai mult decât dublarea acesteia și de 10 ori mai mult decât media europeană din anul 2020.

  • Practic, în anul 2021 statul a colectat jumătate din veniturile realizate din producția de gaze naturale offshore, doar prin intermediul
    redevențelor și impozitului pe veniturile suplimentare offshore.
  • Mai mult, în trimestrul 4 al anului 2021 acesta a impozitat cu aproape 100% veniturile considerate suplimentare pentru producția de
    gaze naturale offshore.

Mențiuni:

  • Evoluția prețului de referință al gazelor naturale pentru taxarea producției offshore (legat de Central European Gas Hub – CEGH Day Ahead), necorelată cu evoluția prețului realizat pe piața din România a determinat creșterea semnificativă a poverii fiscale aplicate producției de gaze naturale offshore din România.
  • Astfel, în anul 2021, rata efectivă de impozitare din România a atins pragul de 51% din venituri, ceea ce reprezintă o creștere de 2,3 ori comparativ cu rata efectivă din anul 2020, respectiv 23%. Dacă ne uităm în structura trimestrială a cotei efective de impozitare, observăm faptul că aceasta a ajuns la 78% din venituri în T4 2021, ca urmare a tendinței de creștere a prețului gazelor naturale.
  • Raportată la rata medie efectivă de impozitare a producției de gaze naturale offshore din Europa din anul 2020 (5,3%), aceasta ajunge să fie de 10 ori mai mare.
  • În ceea ce privește cota de impozitare efectivă pentru producția de gaze naturale onshore și offshore, aceasta a fost de 44% din venituri în anul 2021.
  • În lipsa modificării Legii Offshore, în vederea asigurării stabilității și competitivității regimului fiscal, decizia de investiție în resursele din Marea Neagră va continua să fie amânată, cu impact major asupra sectorului energetic din România și implicit asupra economiei. Mai mult, în baza proiectelor din Marea Neagră, România poate ajunge primul producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, odată cu închiderea zăcământului Groningen din Olanda (Raport Anual EBN, 2019/2020) și a oportunităților generate de tranziția energetică.

Leave a Reply