În contextul ultimelor informații apărute în spațiul public, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) apreciază necesitatea de a reitera importanța majoră a proiectelor strategice din domeniul energetic, cu precădere BRUA – Interconectorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria.
În ciuda impactului sever resimțit de către sectorul energetic, ca urmare a crizei actuale din domeniul sanitar, membrii federației recunosc trendul ascendent al dependenței Uniunii Europene de importuri de gaze naturale.
Pe fondul înregistrării unei creșteri constante a cererii cumulată cu scăderea producției interne, asigurarea securității în aprovizionarea cu gaze naturale reprezintă o necesitate. Gazoductul BRUA constituie așadar o etapă esențială de dezvoltare a sistemului național de transport gaze naturale (SNT).
Acest proiect are ca scop creșterea securității în alimentarea cu gaze naturale a României prin accesul la noi surse, precum și tranzitul către piețele central-europene a producției de gaze naturale din Bazinul Caspic. În plus, BRUA reprezintă și o cale de acces la piețele europene a unei părți a potențialei producții românești din Marea Neagră.
După cum am susținut și în trecut, potrivit studiilor și analizelor efectuate de către FPPG cu sprijinul experților din domeniu, interconectarea României la rețelele regionale de transport constituie un pas esențial în dezvoltarea pieței românești de gaze naturale.
Avantajele sunt multiple și privesc securitatea energetică, precum și beneficii de ordin comercial, economic, politic și social. Din rândul acestora amintim:
- Conectarea la culoarele regionale de transport gaze naturale permite aprovizionarea din noi surse. Din acest motiv, consumatorii din România, casnici și industriali, vor beneficia de efectele concurenței între surse multiple de gaze naturale.
- Dezvoltarea unei piețe autohtone de tranzacționare, transparentă și lichidă, susținută și de legătura bidirecțională cu Hub-ul Central European de Gaze de la Baumgarten (CEGH), ce va fi stabilită prin intermediul gazoductului BRUA, va conferi consumatorilor predictibilitate și securitate a aprovizionării.
- Interconectarea poate conferi României o poziție importantă în piețele regionale și implicit va spori securitatea energetică.
- Activitatea de înmagazinare subterană a gazului natural, cu potențial geologic semnificativ de extindere, se poate dezvolta și moderniza pe baze comerciale, într-un context de piață regional.
- Accesul producătorilor de gaze din România la piețele regionale și europene va stimula investițiile în segmentul upstream și în infrastructură. Aceasta este o condiție indispensabilă pentru dezvoltarea sectorului offshore de la noi din țară.
Pentru detalii suplimentare, vă puteți adresa dlui Director Relații Externe FPPG – Daniel Apostol / +40 732 999 353 / Email: daniel.apostol@fppg.ro
Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), este înființată în baza Legii Dialogului Social nr. 62/2011, este reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ”Energie, Petrol și Gaze și Minerit Energetic” și prin intermediul companiilor afiliate, reprezintă peste 90% din producția internă de petrol și gaze naturale, sectorul de transport petrol și gaze naturale, furnizare gaze naturale precum și o parte semnificativă din activitățile de rafinare, comercializare și distribuție de produse petroliere din România.
FPPG susține constant principiile stabilității, predictibilității și competitivității cadrului legislativ aplicabil domeniului energetic din România, precum și responsabilitatea companiilor din sector în ceea ce privește siguranța, sănătatea și securitatea operațiunilor și a personalului.
FPPG este membru fondator al Confederației Patronale Concordia, singura entitate din România afiliată la ”International Organization of Employers” – IOE și la ”Business Europe” – BE.