Skip to main content

Ministrul educației și cercetării, Monica Cristina Anisie, a semnat, împreună cu CONAF și FPPG, Acordul de Parteneriat ”Pactul pentru Educaţie Antreprenorială”: ”Vrem să oferim elevilor din învățământul gimnazial și liceal posibilitatea să experimenteze, încă din timpul școlii, ce înseamnă să fie antreprenori, să dezvolte un start-up, într-o societate competitivă”

Ministerul Educației și Cercetării (MEC), împreună cu Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF si Federația Patronală Petrol și Gaze – FPPG impreună, au semnat, astăzi, 10 decembrie 2019, Acordul de parteneriat ”Pactul pentru Educaţie Antreprenorială”, prin care vor susține dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor, prin modalități noi și creative de predare și învățare.

”Vrem să oferim elevilor din învățământul gimnazial și liceal, posibilitatea să experimenteze, încă din timpul școlii, ce înseamnă să fie antreprenori, să dezvolte un start-up, într-o societate competitivă. Apreciez inițiativa CONAF și FPPG, de a oferi  expertiză și educație antreprenorială elevilor și invit și alte organizații cu activitate în domeniu să contribuie la dezvoltarea opționalului de educație antreprenorială, în școlile gimnaziale și liceale din România. Începem să conturăm  strategia naţională pentru antreprenoriat, un instrument atât de necesar pentru asigurarea prosperității României”, a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul educaţiei și cercetării.

Semnatarii Acordului de Parteneriat se angajează să lucreze activ cu reprezentanții MEC, alături de alți parteneri care se vor alătura acestui demers, la Strategia națională pentru educație antreprenorială.

Leave a Reply