Aniversăm astăzi, 13 septembrie, Ziua Gazistului Român. Federația Patronală Petrol și Gaze, prin companiile membre, transmite un mesaj de mulțumire tuturor persoanelor care lucrează în sectorul gazelor naturale și reamintește cu această ocazie importanța adoptării politicilor publice menite să susțină dezvoltarea acestei ramuri.
Producția media de gaze naturale în ultimii ani a fost de circa 11 mld.mc, calificând România drept cel mai mare producător de gaze naturale din Europa de Est. În contextul actual, remarcăm nevoia acută de încurajarea investițiilor în sector pentru sporirea rolului industriei în dezvoltarea economiei naționale și pentru protecția eficientă a consumatorilor vulnerabili de energie.
Având în vedere tradiția si importanța economică a sectorului gazier românesc, precum și dezbaterile extinse din spațiul public privind perspectivele acestuia, FPPG apreciază că dezvoltarea pieței de gaze naturale poate aduce numeroase beneficii pentru oamenii devotați industriei. Prin stimularea investițiilor în infrastructura esențială și totodată prin sprijinirea consumului sustenabil de gaze naturale în producerea de energie electrică, gazele naturale din producția internă pot fi utilizate la valoare adăugată mărită.
Gazele naturale reprezintă cel mai important combustibil din economia românească, cu o pondere de 31% din energia primară. Istoria sectorului împlinește deja 111 ani, din clipa în care primele emanații de gaz natural au fost descoperite la Sărmășel, jud. Mureș în anul 1909. Anul 1910 marchează prima intenție de transport a gazelor din Europa, finalizată în 1914 cu prima conductă de transport gaze naturale din Europa, de la Sărmășel la Turda pe o distanta de 55 km. În 1915 se înființează prima societate din Europa, Ungarische Erdgas Gesellschaft (UEG), cu obiectul de activitate exclusiv: explorarea, forarea, exploatarea, transportarea și distribuirea gazelor naturale din bazinul transilvănean.
După ani încarcați de istorie, timp în care am fost pioneri în domeniu, perspectivele pentru România sunt îmbucurătoare. Gazoductul BRUA are ca scop creșterea securității în alimentarea cu gaze naturale a țării prin accesul lai noi resurse, precum și tranzitul către piețele europene a producției de gaze naturale din Bazinu Caspic, prin interconectorul România – Bulgaria și viitorul interconector Bulgaria – Grecia, România va avea acces la Coridorul Sudic de Gaz. BRUA constiuie pentru țara noastră o etapă extrem de importantă în ceea ce privește dezvoltarea sistemului național de transport de gaze naturale, precum și o cale de acces la piețele europene a unei părți din potențiala producție românească din Marea Neagră.
Ne exprimăm aprecierea în fața zecilor de mii de oameni dedicați care lucrează sau care au activat în această industrie de importanță strategică națională și îi felicităm pentru dedicarea lor față de sectorul gazier românesc.