Activităţile specifice industriei petrolului (ţiţei şi gaze naturale) pot fi împărţite în mai multe categorii, în funcţie de poziţia din lanţul de distribuţie:
1. sectorul upstream
include activităţile ce ţin de explorare, dezvoltare, producţie (exploatare propriu-zisă) şi abandonare (lucrările pentru închiderea exploatării unui zăcământ, incluzând lucrările de refacere şi reabilitare a mediului);
2. sectorul midstream
constă în activităţile de depozitare şi transport;
3. sectorul downstream
include activităţile ulterioare, precum livrarea, rafinarea şi distribuţia produselor finite către consumatorii finali.
Autoritatea competentă în sectorul upstream al ţiţeiului şi gazelor naturale este Agentia Natională pentru Resurse Minerale („ANRM”), care stabileşte — în baza reglementărilor specifice — perimetrele care pot fi ofertate de operatorii economici pentru a fi exploatate. Operatorii economici participă la licitaţiile organizate de ANRM, urmând ca exploatarea unui zăcământ să parcurgă fazele de explorare, dezvoltare, exploatare propriu-zisă şi abandonare (activitatea upstream).
În industria petrolieră, activitatea offshore este cea prestată în locaţii maritime prin intermediul unor platforme şi echipamente specializate, în timp ce activitatea onshore este cea prestată în locaţii terestre, o asemenea diferenţiere fiind relevantă atât din perspectiva tehnicilor, cât şi a echipamentelor utilizate.
Prin prisma acestor diferenţe, activitatea offshore presupune, de regulă, riscuri, costuri, investiţii mai ridicate decât în cazul activităţii onshore, elemente cu impact decisiv asupra deciziei investiţionale şi asupra legislaţiei fiscale.
