În istoria omenirii, îmbunătățirile tehnice au antrenat schimbări în bine pentru viața oamenilor. În actuala „revoluție industrială verde”, energia geotermală – ce transformă căldura internă a Pământului în energie termică și electricitate – poate oferi confort și energie cetățenilor și șanse de dezvoltare business-urilor, fără compromisuri de mediu. Există un „totuși”: totuși nu avem în România o lege, adică un set de reguli în baza cărora pot funcționa toate tipurile de sisteme geotermale.
TEHNOLOGIILE TREBUIE SĂ FIE EGALE ÎN FAȚA LEGII
Unul dintre principiile promovate în Uniunea europeană este cel de „neutralitate tehnologică”. Acesta presupune că, pentru tranziția verde, sunt sprijinite cât mai multe tehnologii, pentru a oferi posibilitatea tuturor producătorilor să genereze energie curată, prin mijloacele specifice activității lor. Astfel, sunt puse în operă numeroase tipuri de energie regenerabilă, care își demonstrează beneficiile, iar ultimul cuvânt îl au societatea și piața, care vor selecta, organic, cele mai convenabile soluții. Dar, pentru implementarea tehnologiilor uneori este necesar ca legislația să se adapteze și să se îmbogățească pentru a cuprinde noi realități tehnice. Tehnologiile pot să existe efectiv doar prin legislație corespunzătoare, care să permită funcționarea acestora în condițiile acceptate de societate.
Pentru cei nefamiliarizați cu necesitatea de a include tehnologiile energiei sub umbrela legislativă, amintim că fiecare țară își fixează un cadru de reglementare propriu, care stabilește, spre exemplu:
- Ce aprobări sunt necesare;
- Autoritățile în măsură să emită avize de funcționare;
- Încadrarea resursei exploatate, în funcție de care se calculează inclusiv taxele, redevențele etc. plătite către stat;
- Durata de exploatare, modul de dezafectare, în funcție de tehnologie etc.
E MOMENTUL SĂ ȘTIM CU TOȚII MAI MULT DESPRE ENERGIE GEOTERMALĂ
Federația Patronală Petrol și Gaze susține dezvoltarea energiei geotermale, prin exploatarea în sistemul cu buclă închisă (closed loop), deoarece aceasta poate oferi românilor energie curată, fiabilă, continuă. Această nouă tehnologie a fost subiectul și cele mai recente întâlniri informale între jurnaliștii specializați în energie și reprezentații Federației noastre.
Experți FPPG, au prezentat tehnologia propriu-zisă, forajul de precizie utilizat (care poate fi realizat în România datorită experienței din sectorul de petrol și gaze), impactul redus asupra mediului (amprenta la sol mică, risc inexistent de seismicitate indusa, lipsa de contact cu pânza freatică). De asemenea, cei doi experți au subliniat faptul că, spre deosebire de exploatarea clasică a energiei geotermale, sistemul în buclă închisă nu are nevoie de depozite subterane de apă termală (acvifere cu apă fierbinte), deci poate produce energie oriunde deoarece se folosește de căldura stratului de roci magmatice.
Cu această ocazie, FPPG a adus în atenția presei o bogată resursă de informație, site-ul geotermal.fppg.ro, unde sunt puse la dispoziția celor interesați materiale despre energia geotermală, sistemul closed loop (CLGS), proiectele din alte țări și utilizarea sa la nivel mondial și, sperăm noi, național.
Una dintre întrebările care s-a repetat de-a lungul dialogului nostru a fost: „Și ce poate să facă România pentru a avea această tehnologie?”. Răspunsul este: în primul rând, este necesar să aducă legislația la zi. Astfel, cadrul legal pentru a iniția implementarea proiectelor de energie geotermală cu sistem in bucla inchisa va impulsiona potentialii investitori.
LEGEA EXISTĂ, DOAR TREBUIE ADUSĂ LA ZI
În prezent, explorarea și exploatarea resurselor minerale, inclusiv a energiei geotermale, este reglementată de Legea Minelor nr. 85/2003. Aceasta se referă inclusiv la apele geotermale și gazele aferente, precum și apele minerale terapeutice și resturile minerale reziduale.
-Este necesar ca legiuitorii să decidă dacă energia geotermală se înscrie în definiția „resurselor minerale” sau dacă ar trebui să fie considerată o caracteristică specifică a pământului. Această distincție este fundamentală atât pentru stabilirea regimului de proprietate, cât și pentru stabilirea unui cadru de reglementare, autorizare și monitorizare adecvată a operațiunilor legate de captarea căldurii geotermale.
Orice nouă încercare de reglementare a definiției căldurii geotermale va necesita elaborarea unor norme care să se subsumeze definiției utilizate de Legea Minelor nr. 85/2003.
-În plus, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) este autoritatea cu experiență aprofundată în reglementarea exploatării energiei geotermale și, în special, în ceea ce privește reglementarea operațiunilor de foraj subteran implicate.
-În același timp, energia pământului nu poate fi inclusă în definiția petrolului sau a rezervelor de petrol. În plus, în timp ce în cazul țițeiului, resursa reglementată poate fi măsurată în termeni cantitativi, acest lucru nu este aplicabil căldurii geotermale. Aceasta din urmă nu poate fi determinată în termeni cantitativi, deoarece această resursă nu este extrasă din subteran, ci doar utilizată ca sistem de recirculare.
ENERGIA GEOTERMALĂ – SUBIECTUL MOMENTULUI ÎN EUROPA
Este foarte important ca România să acționeze acum, cât mai curând, pentru a prinde valul de opinie favorabilă energiei geotermale, ce se formează în UE în prezent:
- În 2024, Parlamentul European a votat în favoarea Rezoluției 2023/2111, care solicită stabilirea unei strategii europene privind energia geotermală.
- Președinția UE aparține Ungariei, o țară interesată de energie geotermală, care va face probabil demersuri de susținere a acestei tehnologie.
- În prezent, există fonduri disponibile la nivelul UE pe care țara noastră le-ar putea absorbi pentru a exploata căldura internă a Pământului. Dacă ratăm momentul, este posibil ca aceste fonduri să nu mai fie disponibile.
Dincolo de acești factori externi, menționăm că România, prin companii membre ale Federației Patronale Petrol și Gaze, dar și alți jucători din domeniul nostru de activitate, are capacitatea tehnică și specialiștii care pot dezvolta tehnologiile de exploatare a energiei geotermale.
Folclorul ne învață că trebuie să „batem fierul cât e cald”, deci trebuie să profităm de popularitatea în creștere a acestei tehnologii, de atenția și susținerea de care beneficiază, pentru a crea încă o sursă de energie curată pentru țara noastră.
Tranziția verde are nevoie de tehnologia potrivită la momentul potrivit. Iar pentru sistemul geotermal în buclă închisă momentul potrivit este acum!
ENERGIE PENTRU TOȚI ROMÂNII. INFORMAȚIE PENTRU TOȚI ROMÂNII – geotermal.fppg.ro