O știre recentă arată că Republica Moldova, România și Ucraina intenționează să colaboreze pentru creșterea capacității conductei de gaze Transbalcanica, inclusiv prin dezvoltarea proiectelor de producere a hidrogenului regenerabil.
România își afirmă astfel, încă o dată, rolul de pilon de securitate energetică regională prin colaborările cu Republica Moldova și alte țări în domeniul gazelor naturale și al electricității.
Transbalcanica – formula tripartită pentru stabilitate regională
„Vom lucra împreună pentru a crește capacitatea conductei Transbalcanica de gaze, ca parte a Coridorului Vertical, inclusiv armonizarea parametrilor de calitate a gazului și dezvoltarea proiectelor de producere a hidrogenului verde folosind surse de energie regenerabilă” – se arată în documentul citat de cursdeguvernare.ro.
Pe lângă colaborarea în domeniul gazelor naturale, reprezentanții celor 3 țări au subliniat importanța primordială a dezvoltării conexiunilor electrice regionale, în special implementarea proiectului celui de-al doilea inel al liniei de interconexiune LEA (linie electrică aeriană, n.r.).
Dar acesta nu este singurul exemplu de colaborare româno-moldovenească în domeniul energiei.
Susținere pentru aprovizionarea de gaze naturale
În contextul conflictului din Ucraina, România a sprijinit Republica Moldova suplinind cantitățile pe care Gazprom, furnizor rusesc, nu le-a mai oferit Chișinăului.
Pomparea de gaze către Republica Moldova a început în decembrie 2022, prin gazoductul Iași-Ungheni, finalizat în iulie 2020, o rută care ar putea să asigure independența energetică a Moldovei de gazele rusești. Folosirea gazoductului Iași-Ungheni ar putea asigura independența energetică a Moldovei în condițiile în care prin acesta ar putea ajunge gaze din sud-estul Europei, inclusiv gaz lichefiat prin terminalele din Turcia sau Grecia, scrie cursdeguvernare.ro.
De asemenea, România a fost un furnizor de electricitate, după bombardarea de către Rusia a unităților de producție de electricitate din Ucraina.
În anul 2022, aproximativ 80% din electricitatea moldovenească provenea din România. În aprilie 2024, Republica Moldova a demarat lucrări de racordare a reţelei electrice la cea a României, urmărind programul de reducere a dependenţei față de energia din Rusia, relatează AFP. A intrat în construcție o linie de înaltă tensiune care leagă Chișinău de Isaccea. Aceste lucrări, în valoare de 27 de milioane de euro, sunt finanţate de către Banca Mondială. În total, 500 de stâlpi urmează să fie construiţi – până în 2025 – pe o nouă linie de 400 de kilovolţi, cu o lungime de 158 de kilometri, de la Chişinău la Vulcăneşti (sud).
Memorandumul privind interconectarea rețelelor de electricitate și gaz ale României și Republicii Moldova, semnat în 11 decembrie 2023, a devenit lege, odată cu promovarea în dezbatere publică a unei HG, în acest sens, promovate de Ministerul Energiei. În fundamentarea HG, Ministerul Energiei arată că există voință comună pentru integrarea Moldovei pe piața de energie europeană și pentru livrarea pe termen lung de energie din România către RM.
Gestionarea rețelei de gaze naturale
Pe 19 septembrie 2023, Transgaz, prin subsidiara sa Vestmoldtransgaz din Republica Moldova, a preluat operarea și gestionarea Sistemului Național de Transport gaze naturale din Republica Moldova de la Moldovatransgaz. Această preluare a survenit după ce Vestmoldtransgaz a semnat un contract de locațiune pentru rețelele de transport gaze naturale, aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare Energetică din Moldova. Decizia a fost luată în contextul în care Moldovatransgaz nu a îndeplinit cerințele europene de separare și certificare, conform Pachetului Energetic III al Uniunii Europene, a Directivei 2009/72/CE privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și a Legii 108/27.05.2016.
Directorul General al Transgaz, Ion Sterian, a subliniat importanța acestei preluări și a menționat investițiile strategice de 430 milioane euro realizate de Transgaz, grație cărora compania românească poate a asigura diversificarea surselor de aprovizionare și securitatea energetică în Moldova.
Printre acestea, Directorul Transgaz a amintit:
- Investițiile realizate pe teritoriul României – dezvoltările SNT în zona de Nord-Est a țării: gazoductul Onești-Gherăești-Lețcani, modernizarea stațiilor de comprimare Siliștea și Onești 2, execuția stațiilor de comprimare Onești 1 și Gherăești, interconectorul Iași-Ungheni;
- Investiții de pe teritoriul Republicii Moldova – gazoductul Ungheni-Chișinău.
ROMGAZ- sucursală la Chișinău
Din 16 mai 2024, ROMGAZ are o sucursală la Chișinău. Astfel, compania contribuie la securitatea energetică a Republicii Moldova. Aristotel Jude, Director General Adjunct ROMGAZ, citat de Financial Intelligence, a declarat la deschiderea sucursalei: „Suntem convinși că prezența ROMGAZ în Republica Moldova și tranzacționarea gazelor naturale pe piața centralizată din Republica Moldova va contribui eficient la liberalizarea pieței gazelor naturale din această țară și la crearea premiselor necesare stabilirii unui preț real în beneficiul consumatorilor”.
Vremuri complicate, parteneriat de nădejde
Conflictele armate din Ucraina și Rusia, neînțelegerile privind transportul gazelor naturale rusești în Europa, conflictul din Israel sunt factori ce amenință să destabilizeze piața de gaze naturale și să crească prețurile globale.
În aceste condiții, autoritățile de la Chișinău au semnalat o stare de urgență privitoare la gazele naturale. Reacția românească nu a întârziat să apară, prin Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ce a asigurat Republica Moldova de susținerea noastră:
„Frații noștri de peste Prut au decis să instituie stare de alertă timpurie pe piața gazelor, din cauza evenimentelor recente din regiunea Kursk. De aceea, am avut o discuție telefonică cu prietenul meu, Victor Parlicov, ministrul Energiei din Republica Moldova, pe care l-am asigurat de sprijinul total şi permanent al României. Ne-am coordonat, așa cum am făcut-o mereu, pentru a gestiona această situație cu maximă eficiență. Prin noua Strategie Energetică a României, țara noastră se angajează că va susține securitatea energetică a Republicii Moldova. Avem capacitatea şi hotărârea de a sprijini necondiționat Republica Moldova, cu atât mai mult în aceste vremuri deosebit de complicate”, a scris Burduja pe pagina sa de facebook, fiind citat de Agerpres.
Surse: