Cu ocazia Zilei Petrolistului, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) transmite mulțumiri și aprecieri tuturor profesioniștilor care lucrează în sectorul petrolier, un domeniu esențial pentru dezvoltarea și securitatea energetică a României. Această zi este dedicată celor care, prin eforturile lor, contribuie la furnizarea resurselor energetice necesare economiei și confortului zilnic al românilor.
De-a lungul anilor, petrolul a jucat un rol important în dezvoltarea economică, inovație și extinderea infrastructurii energetice naționale. Specialiștii din industria petrolieră au susținut un sector care oferă locuri de muncă și contribuie la securitatea energetică a țării.
În acest context, FPPG urează „La mulți ani!” tuturor angajaților din industria petrolului și gazelor naturale, recunoscând profesionalismul, angajamentul și perseverența acestora. Inovarea și sprijinul vostru în tranziția energetică, bazată pe cunoștințele deja existente și adaptarea la un mediu global în schimbare este crucială, iar voi sunteți baza acesteia.
Daniel Apostol, Director General al FPPG, subliniază importanța tranziției energetice și rolul specialiștilor în adaptarea la noile provocări tehnologice:
„Vremurile pe care le trăim sunt o reală provocare profesională pentru petroliștii și gaziștii români, odinioară pionieri la nivel mondial în exploatarea și utilizarea țițeiului și a gazelor naturale. Astăzi, tranziția energetică presupune adoptarea de noi tehnologii, presupune transformarea unor sectoare economice și a unor linii de business. Dar tranziția energetică aduce cu sine și o transformare a forței de muncă, un proces de modernizare a acesteia. Am convingerea că petroliștii români vor traversa cu fruntea sus procesul de tranziție energetică și vor contribui cu mult succes la transformarea economiei naționale în linie cu idealurile și obiectivele europene.”
La mulți ani, dragi petroliști!
Vă apreciem și vă respectăm pentru contribuția voastră continuă și semnificativă la bunăstarea națională!
Fondată în anul 1991, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) reprezintă 95% din industria de petrol și gaze a României. Un cadru de dezvoltare, dialog și gestionare eficientă a resurselor din sectorul energetic din România. În cadrul FPPG activează o echipă consolidată de profesioniști, care au obținut recunoaștere atât pe plan intern, cât și la nivel internațional, ce demonstrează că Federația este un pilon al sistemului energetic românesc.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la: office@fppg.ro