Skip to main content

Astăzi, cu sprijinul FPPG, a fost lansat studiul independent Perspectivele gazelor naturale în România și modalități de valorificare superioară a acestora, realizat de Vasile Iuga și Radu Dudău.

Lucrarea explorează potențialul utilizării gazelor naturale pe termen lung, pentru a facilita tranziția României spre o economie cu emisii scăzute, generând în același timp valoare adăugată pe întregul lanț valoric, de la producători și până la consumatorul final. Dincolo de o radiografie a momentului, studiul pune accent pe pașii strategici pe care România trebuie să-i parcurgă în perioada următoare, propunând o „foaie de parcurs” (roadmap) a măsurilor de stimulare a consumului și consolidare a poziției geopolitice și economice în regiune.

„Este de reținut potențialul considerabil al gazelor naturale pe care România îl are în regiune și punctăm faptul că gazul reprezintă cel mai important combustibil din economia românească — 31% din balanța de energie primară, iar în prezent producția internă acoperă aproape în totalitate consumul. Prin analiza noastră, am dorit să atestăm deopotrivă că dezirabila dezvoltare a sectorului gazier depinde într-o măsura considerabilă de calitatea reglementărilor din sectorul energetic”, arată coautorul studiului, Vasile Iuga.

„Factorii decisivi pentru formarea unei piețe lichide, transparente și adânci presupun un cadru instituțional și de reglementare modern, favorabil investițiilor în infrastructura gazieră esențială: rețele de transport, interconectori, depozite de înmagazinare, capacități de lichefiere și regazificare”, susține profesorul Radu Dudău.

Concluziile și recomandările studiului au fost prezentate de către autori în cadrul unui workshop, urmat de o dezbatere, la care au participat reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, Agenției de Reglementare pentru Resurse Minerale, mediul academic, membri ai companiilor de profil, precum și reprezentanți ai mass-media.

Leave a Reply