Am început această cercetare cu câteva întrebări în minte.
Ce îi pot aduce gazele naturale consumatorului din România, mai ales în lumina mult discutatelor descoperiri din Marea Neagră? Pot fi gazele naturale un combustibil de tranziție în România? Ce rol vor avea gazele naturale în mixul energetic al viitorului, din perspectiva suportabilității consumatorului, dar și a impactului de mediu?
Am realizat timp de un an de zile cea mai cuprinzătoare cercetare din România pe subiectul sărăciei energetice, realizând că această problematică economică și socială complexă nu primește, nici pe departe, atenția cuvenită.
Autoritățile nu au adoptat nicio măsură solidă la mai bine de șase ani de când aveau obligația să adopte un Plan Național de Acțiuni privind Sărăcia Energetică, în condițiile în care aproape 20% din români trăiesc în sărăcie energetică și numai 5% primesc ajutoare de încălzire, în cuantum mediu de 23 de lei pe lună. Mai bine de jumătate din populația țării se încălzește în condiții primitive: sobe alimentate de lemne, ale căror prețuri sunt deopotrivă prohibitive și volatile. Pot gazele naturale să fie o alternativă pentru mediul rural? Dar pentru mediul urban, acolo unde multe localități continuă să nu fie conectate la rețeaua de gaz și unde sistemele de încălzire centralizată tip SACET sunt în declin?
Cercetarea noastră face apel atât la literatura de specialitate, cât și la baze extinse de date cu privire la alimentarea cu gaze naturale și la economia construcțiilor, dar și la paneluri de experți internaționali și naționali care au răspuns întrebărilor noastre. Am citit cu un ochi critic proiectul de strategie energetică națională (varianta 2016) și completările ulterioare din 2018 precum și diferitele documente legislative și de politici europene pentru a ne da seama încotro se pot îndrepta gazele naturale în România și ce impact au diferitele decizii de politică energetică asupra consumatorului.
Pe baza estimărilor PRIMES, se anticipează o scădere sensibilă a consumului casnic de energie, într-un orizont de timp 2030 ambele variante de strategii energetice, atât cea din 2016, cât și cea din 2018, prevăd o scădere a importanței gazului în mixul energetic național. Considerăm că un astfel de scenariu este puțin probabil în absența unor intervenții masive și costisitoare în eficientizarea energetică a locuințelor, investiții pe care nu le vedem derulate la scala necesară asigurării unei scăderi reale a consumului în viitorul apropiat.
Deși în mediul urban va avea loc o tranziție naturală înspre încălzirea cu gaze naturale (11% din locuințele din mediul urban încă se încălzesc cu lemn), este nevoie de politici proactive pentru ca un scenariu similar să aibă loc și în mediul rural. Aici aproape 80% din locuitori se încălzesc cu masă lemnoasă, în sobe învechite și neperformante, cu grad scăzut de ardere și performanța energetică scăzută și generând emisii poluante în atmosferă cu efecte nocive asupra sănătății oamenilor și a mediului înconjurător.
Conform calculelor elaborate mai jos în simularea privind necesarul de căldură, costurile anuale pentru încălzirea unei locuințe medii, indiferent de zona de temperatură, sunt cu mai puțin de 10% mai mari în cazul folosirii gazelor naturale decât în cazul folosirii lemnului, avantajele de confort, sănătate, siguranță și mediu ambiental fiind mult superioare.
Procesul de evaluare a rentabilității economice a investițiilor de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale pe baza legii 123 din 10 iulie 2012 a energiei electrice și gazelor naturale și a ordinului ANRE 104/2015 pentru aprobarea procedurii privind elaborarea studiului tehnico-economic în vederea realizării obiectivelor din sectorul gazelor naturale este deosebit de complex, neexistând un interval mediu național privind costul de racordare la nivel de gospodărie care să servească drept reper.
În contextul necesității dezvoltării unei strategii naționale privind folosirea resurselor de gaze naturale preconizate din Marea Neagră, chestiunea oportunității extinderii rețelei de gaze naturale trebuie tratată cu mult mai multă seriozitate, în ideea în care se urmărește diminuarea sărăciei energetice prin creșterea confortului în mediul rezidențial, a costurilor cu energia pe factură și a accesului la resurse cât mai diversificate într-o piață concurențială. Ambele propuneri strategice energetice naționale anticipează o creștere semnificativă a consumului de electricitate.
În acest context componența mixului energetic pentru producția de electricitate devine o chestiune de reală importanță pentru consumator, atât din perspectiva bugetului acestuia, cât și din perspectiva impactului emisiilor de carbon asupra sa și a 3 generațiilor viitoare. Costul înlocuirii vechilor centrale termoelectrice pe gaze naturale cu unele moderne este mic, sub 1000 EUR/kW putere instalată, propunerile de strategie notând că „se poate asigura finanțarea chiar în condiții de cost ridicat al capitalului”.
Cu toate acestea, în Scenariul Optim propunerea de strategie din 2018 prefigurează că producția netă de energie electrică pe bază de gaze naturale ar urma să crească cu un ritm inferior energiei nucleare, în timp ce propunerea din 2016 anticipează chiar o reducere la jumătate a acesteia.
În prezentul raport punem la îndoială aceste predicții și sesizăm o serie de variabile induse exogen menite să ducă la o reducere dramatică a gazelor naturale în mixul de producție de energie electrică. Printre acestea se numără introducerea în modelare a unui nou grup pe cărbune, fără vreo justificare economică sau de altă natură, precum și preferința netă, nejustificată îndeajuns, pentru extinderea grupului nuclear de la Cernavodă, în ciuda necesității asigurării unei scheme de sprijin de lungă durată, cu efecte imediate și simțitoare asupra buzunarului consumatorului.
Astfel, tindem să credem că scenariul alternativ de senzitivitate, care prevede pentru 2030 o creștere a producției nete de energie electrică pe bază de gaz la 14,3 TWh de la 8,9 în 2015, precum și o scădere a ponderii cărbunelui, însoțită de o menținere a ponderii energiei nucleare, este mai plauzibil.
Din punct de vedere al prețului, cărbunele pare să fie în continuare superior gazelor naturale pentru ceea ce înseamnă producția de energie electrică, în condițiile actualului preț al carbonului. În perspectivă, așa cum vom elabora mai jos în componenta special alocată analizei prețului, prin pachetul de reforme ETS prețurile de producție ale cărbunelui sunt așteptate să crească progresiv.
Este de văzut în ce măsură această politică va contribui la diminuarea producției de cărbune pe piață. Pe de altă parte, așa cum punctează propunerile de strategie energetică, în ceea ce privește încălzirea locuințelor, prețul net favorabil gazelor naturale față de energia electrică îl face mult mai competitiv pe cel dintâi, chiar și în condițiile liberalizării complete a prețurilor pentru consumatorii finali.
Cercetarea actualelor rețele de distribuție de gaze naturale, precum și a profilului economic al unităților administrativ-teritoriale din România indică oportunități reale de extindere a rețelei. 72% dintre Unitățile Administrativ-Teritoriale din România nu sunt conectate la gaz. Conform datelor INS, 66% din populație (aproximativ 14,7 milioane de locuitori) are acces la gaz, dar, conform raportului EPG doar 44,2% sunt efectiv branșati la gaz (EPG, 2018), ceea ce ne indică o problemă ce ține de sărăcia energetică în sensul mai larg al conceptului. Anume, costurile prea mari de racordare.
Localitățile conectate la gaz sunt grupate preponderent în centrul țării, pe o axă care conectează nord-vestul țării, Podișul Transilvaniei (estul județelor Cluj și Alba, județul Mureș și aproape în totalitate județele Sibiu și Brașov), coborând apoi spre Dâmbovița, Prahova, Ilfov și București.
Teritoriul țării din spațiul extracarpatic este cel mai puțin acoperit de rețea. În unele zone din nordul Moldovei, dar și în Buzău sau în jurul capitalei, în ciuda unei densități ridicate a populației și a proximității rețelei de gaze naturale, multe localități nu sunt racordate.
În mod cert, extinderea rețelei presupune costuri semnificative, însă acestea pot fi justificate din perspectiva sărăciei energetice și abordării aspectelor ce țin de acces la forme moderne de energie. Părerile experților consultați în cadrul panel-ului instrumentalizat pentru această cercetare sunt mixte cu privire la oportunitatea socializării acestor costuri, argumentul nostru fiind că autoritățile au și alte posibilități de finanțare a unor astfel de lucrări, insuficient explorate până acum. De altfel, în larga lor majoritate experții consultați opinează că gazele naturale reprezintă un combustibil ideal pentru asigurarea tranziției energetice, existând însă și voci care punctează necesitatea unei treceri mai rapide către energie regenerabilă exclusiv.
În concluzie, analiza ne arată un rol semnificativ mai relevant al gazelor naturale în mixul energetic al viitorului decât par să anticipeze proiecte de strategie energetică. Salutăm totuși că varianta 2018 a Strategiei Energetice Naționale face referire la un Program Național de Gaze, care ar urma să vina în întâmpinarea extinderii rețelei de gaze naturale în mediul rural, inclusiv ca un răspuns la problematica sărăciei energetice.
Calculele efectuate în baza datelor statistice cu privire la costurile cu energia pentru consumatorii finali, dar și a datelor privitoare la acoperirea rețelei de gaze naturale, indică multe oportunități ca gazul să fie nu numai un combustibil de tranziție, dar și un instrument pentru combaterea sărăciei energetice în sensul complex al acestui termen.
Un mix de instrumente și acțiuni este necesar însă pentru ca eventualele resurse suplimentare de gaze naturale să aibă un impact pozitiv asupra consumatorului final, cum de altfel arată și rezervele exprimate de panel-ul de experți pe care l-am consultat pentru acest studiu.
