Skip to main content

În contextul crizei generate de COVID-19 și a impactului profund pe care măsurile adopate recent de autorități le au asupra economiei, FPPG solicită guvernului consultări permanente în vederea prioritizării proiectelor menite să sprijine în mod real redresarea economică, recuperarea  pe termen mediu și lung și stimularea investițiilor  private prin condiții fiscale competitive.

 Recunoaștem unanim că primoridială este protejarea oamenilor atât pe durata stării de urgență decretate, cât și după ridicarea acesteia. Totodată, diminuarea impactului negativ al pandemiei Covid-19 asupra competitivității economice a României pe termen lung poate fi realizată prin restabilirea echilibrului între stat și societate.

 Industria de petrol si gaze se confruntă cu cea mai dificilă perioadă din ultimul secol. În același timp, industria de petrol și gaze poate deveni un motor pentru redresarea economică a României, având în vedere ponderea sa în economie prin investițiile realizate, contribuțiile anuale aduse la bugetul de stat și numărul de angajați. In acest context, membrii federației propun următoarele măsuri:

  1. Recuperare economică prin proiecte la scară largă – Marea Neagră și nevoia urgentă de a modifica legea offshore în vederea clarificării clauzei de stabilitate, definirea unor termeni fiscali competitivi și crearea condițiilor de piață liberă.
  1. Liberalizarea pieței de gaze și eliminarea impozitării suplimentare începând cu 1 iulie – corelată cu punerea în aplicare a măsurilor de protecție a consumatorilor vulnerabili.
  1. Modernizarea legii energiei (123/2012):
    1. astfel încât modificările aduse să permită noi investiții în capacități de producție a energiei electrice (contracte bilaterale).
    1. Liberalizarea trebuie să permită formarea autonomă a prețurilor, eliminarea obligației de tranzacționare pe piețele centralizate (CMO) și înlocuirea acesteia cu un program de ofertare a gazelor – Gas Release Program, care să fie discutat în prealabil cu întreaga industrie.
  1. Deblocarea proiectelor din fonduri europene – pentru a facilita noi soluții tehnologice care permit colaborarea între industrii în procesul de tranziție energetică.
  1. Digitalizarea industriei de petrol și gaze în vederea debirocratizării și promovarea noilor tehnologii care să vină în sprjinul companiilor și autorităților deopotrivă.
  1. Promovarea proiectelor de eficiența energetică – acestea ar permite investiții considerabile în eficiența energetică a clădirilor și totodată ar contribui la scăderea facturilor la utilități.
  1. Modificarea urgentă a Codului Muncii și corelarea prevederilor cu nevoile angajatorilor.

Analiza situației curente și propunerile FPPG de redresare economică urmează să fie transmise autorităților și publicate pe site-ul asociației.

Leave a Reply